Manusile albe*

nusubito ni
torinokosareshi
mado no tsuki

Ryõkan
(1758-1831)


hoţii –
neluatã a rãmas
luna din fereastrã

(traducere Manuela Miga)

Cronica spune însã cã, din sãrãcãcioasa colibã a cãlugãrului, hoţii nu au putut fura decât umila pernã ce se aşeazã, la niponi, sub picioare; în schimb, s-a nãscut poemul celebru, pe care tocmai l-aţi citit.
Pe de altã parte nu demult, carevasãzicã în acutã contemporaneitate (3 octombrie 2009), a existat o ediţie a emisiunii ,,Ne vedem la TVR’’, aşezatã defetist-generalizant de realizatoarea Marina Almãşan sub sigla: ,,De ce nu pot fi românii ca japonezii?’’
Evident, fapta poate fi înscrisã în tipicul de transgresie rromani, mult uzitat şi prin care pervers se transferã unei majoritãţi, tarele unei minoritãţi. Destul de trist, nici unul din SMS-urile ce încercau sã rãspundã la întrebare- se oferea drept premiu o camerã video HD- nu au încercat o particularizare (care români ?); sau sã fi afirmat cã, de fapt, noi nu trebuie sã fim ca japonezii.
Dintr-un anume tip de subconştient rânjeşte mereu comunizarea! Poate cã mai inteligentã, şi deloc ofensatoare pentru cineva, ar fi fost formularea: ,,De ce nu pot fi japonezii ca românii?’’

noapte fãrã somn –
doar greierii mai luptã
cu maneliştii

(Gabriel Iordan-Dorobanţu)

Asta e, pânã acum manelişti japonezi nu ştim sã existe, în datul istoric ce continuã sã ne împingã, aşa, de-a valma, spre masochism...
Oare de ce, în cazul României, femeile au rezultate mai bune decât bãrbaţii, la foarte multe discipline sportive? Putem schimba multe, înţelegându-i cât mai bine pe niponi, mai ales în ceea ce priveşte munca, tenacitatea în atingerea unui ţel!
Guverne care ,,se stricã’’ au şi ei, hoţie deasemenea; în schimb existã mai multã supraveghere a tentativelor de violenţã, mai puţini generali şi ofiţeri superiori la mia de soldaţi (d-ãia care sã se vândã pentru o stea în plus, nici atât) şi deloc universitãţi de stat profitabile doar pentru buzunarul rectorilor.

Constituţia Japoniei specificã faptul cã ,,cel mai înalt organism de putere în stat’’ este parlamentul bicameral, DIETA. Alcãtuitã din Camera Reprezentanţilor (SHÜGI-IN, 480 aleşi la fiecare patru ani sau dupã o dizolvare) şi Camera Consilierilor (SANGI-IN, 242 aleşi la fiecare şase ani sau dupã o dizolvare) DIETA este rezultatul votului universal şi secret al celor ce au depãşit 20 de ani. Micul amãnunt, care trebuie adãugat, este cã populaţia Japoniei trece de 127 milioane de locuitori iar România,Ţara Învârtiţilor, are la circa 21 milioane de locuitori, un Parlament compus din 334 deputaţi si 138 senatori.

Dacã socotiţi norma de reprezentare pentru fiecare parlamentar, s-ar putea sã intuiţi deja o faţetã a rãspunsului la problema Marinei Almaşan.

groapa de gunoi –
lumina face sã sclipescã
bucata de geam

(Adrian Grigoriu)

Un amãnunt deloc neglijabil: Primul Ministru, în Ţara Soarelui Rãsare, trebuie sã fie obligatoriu membru al DIETEI şi este numit de aceasta, Japonia fiind monarhie de drept constituţional.

Dar altceva e cu adevãrat interesant, conform Elizei Frâncu, (,,GÃNDUL’’, 27 octombrie 2009): ,,…în patria calculatoarelor şi a tehnicilor IT…nici un candidat la alegerile parlamentare...nu are dreptul să utilizeze internetul pentru a ajunge la inima electoratului. Toate acestea se întâmplă în paradisul IT– Japonia. Într-o ţară unde 95% dintre locuitori navighează pe internet!... Într-o epocă în care jumătate din lupta electorală se dă pe site-uri şi pe bloguri (aşa cum s-a întâmplat în Franţa şi SUA), japonezii nu au voie să îşi creeze site-uri noi pentru a sta de vorbă online cu alegătorii. Nu au voie nici măcar să îşi actualizeze vechile site-uri, până ce alegerile nu se vor fi consumat, scrie BBC. Iată de ce au apărut pe străzile unei metropole precum Tokyo camionaşele cu anunţuri electorale şi portavoci, caravanele, ori discuţiile cu alegătorii la colţ de stradă…Tot ce pot face viitorii parlamentari este să meargă pe lângă caravane, să poarte mănuşi albe şi să ceară politicos votul trecătorilor…Dar nu numai atât – japonezii trebuie să urmeze şi preceptele ecologiste şi de limitare a pierderilor pe care se bazează economia japoneză, aşa că nu au dreptul să împartă nici măcar un număr consistent de fluturaşi, ca să compenseze lipsa internetului. Fluturaşii „alocaţi” nu ajung de pildă într-o circumscripţie (…) decât pentru 3 la sută dintre votanţi.’’

ŞI DE CE OARE TOATE ACESTEA!?!

Iata ce mai scrie, aceeaşi Eliza Frâncu: ,,Tinerii nu cred că resursele pe care le prezintă internetul sunt destul de oficiale şi că, dacă ar apărea pe YouTube, de pildă, politicienii japonezi şi-ar pierde credibilitatea. "Politica este ceva într-adevăr serios. Tinerii nu ar trebui să se implice, pentru că nu sunt suficient de serioşi şi nici destul de educaţi în materie de politic", explică o studentă de la Universitatea Temple din Tokyo. În Japonia, potrivit cutumelor, politicienii trebuie trataţi cu acelaşi respect ca şi oamenii în vârstă.’’
Cât despre cum decurg acum campaniile electorale din Romania, ne abţinem.

la iarbã verde –
faceţi linişte sau daţi
sipotul mai tare !

(Dan Norea)

Materializatã în anii ‘70, dupã formulãri matematice ale lui Henri Poincaré şi datoritã lui Benoit Mandelbrot, cel care a descoperit o logicã în fluctuaţiile preţului bumbacului din ultimii circa douã sute de ani la Bursa din New York, dar şi experimentelor meteorologului Edward Lorentz, Teoria Haosului ar putea fi aplicatã şi campaniilor electorale.

Atenţie: cea mai des întâlnitã concepţie eronatã în legãturã cu Teoria Haosului, este aceea cã ea se referã la dezordine. Nimic mai greşit: “Haosul” din Teoria Haosului înseamnã ordine, în cel mai clar înţeles. Chaos, în limba greacã, s-ar traduce prin forţa cosmicã creatoare din nimic. Un sistem în cadrul cãruia subsistemele se manifestã liber, dupã bunul lor plac, se numeşte sistem haotic. Exemple: vremea, pendulul magnetic, ritmul cardiac, dinamica populaţiilor, o pãdure, economia globalã, o mulţime de oameni la o întrunire electoralã, peştii dintr-un lac, o centralã nuclearã, ş.a.m.d. Oamenii de ştiinţã au stabilit cã un sistem este haotic dacã e sensibil la condiţile iniţiale, se îmbinã topologic iar orbitele periodice sunt dense…

Şi ajungem la politicienii-candidaţi: ei introduc ei inşişi perturbãri în procesul de funcţionare a sistemului, citiţi societãţii, şi astfel se testeazã şi experimenteazã permanent limitele proceselor, funcţiilor dar şi ale alegãtorilor. Societatea devine mai permeabilã la nou, la schimbare şi cunoaştere, mult mai adaptatã la dinamica contextului politic şi va exploata mult mai uşor oportunitãţile de dezvoltare. ,,Teoria Haosului a stabilit existenţa a patru atractori cosmici de bază şi anume: punctul, cercul, torusul şi atractorul "străin".

Ei reprezintă forţe naturale ce crează ordine din haos. Haosul este atras de aceşti atractori, creând o ordine ascunsă. Lumea nu este organizată total de legi fizice fixe, ci se auto-organizează cu ajutorul acestor atractori.’’ (Teodor Roşca)
Dar dacã politicienii ar gândi, ar dori sã ştie mai mult despre atractori ? Cum ar putea arata fractalul, configuraţia geometricã repetabilã, în cazul societãţii umane ? Interesant ! Ştim cã mulţimea fractalã are o structurã finã, prezentând detalii la toate scãrile, este foarte neregulatã pentru a putea fi descrisã cu ajutorul geometriei euclidiene şi mai este şi autosimilarã, adicã fiecare componentã a mulţimii este imaginea redusã a întregului.

Finalitatea, cel puţin deocamdatã, este însã departe: cãci orice sistem (natural) are în esenţã o funcţionare impredictibilã- iar sistemul politic se suprapune celui natural. ,,Dacã se adunã toatã puterea de calcul a lumii, tot nu se poate prezice cu exactitate drumul parcurs de o frunzã în cãdere.’’ (Rowley)

fãrã-ndoialã
el m-a fãcut sã-mi pierd drumul-
tei înflorit

(Ada Ghika)

Destinul a peste patru mii de români, stabiliţi pânã acum în arhipelagul nipon, pare însã în siguranţã. Priviţi tabloul sfinţilor ortodocşi japonezi:


Iar acum, mai citiţi odatã poemul maestrului zen de odinioarã şi nu uitaţi cã ryökan se poate tâlcui şi han- tradiţional japonez, datând din perioada Edo (1603-1868)- iar, mai nou, astfel se numeşte un joc online. Ce dovadã mai clarã cã mulţumirea nu e adusã de lucrurile ce le avem, posedãm, ci doar de cele care ne ating sufletul- chiar dacã toate au acelaşi nume.

* Guest Post: Mircea Teculescu - Octombrie 2009.

Cate-un cui batut in orgoliu

Intotdeauna temperamentul meu navalnic si gura mea sloboda mi-a facut probleme, la a caror rezolvarea am muncit mult, Mi s-a parut ca e mai bine sa iti descarci energia negativa, sa spui ce gandesti, sa te eliberezi de furia care se strange in tine.

Comportament tipic latin si destul de comun - repezeala si nervii, lipsa de calm, vorbele aruncate in vant, vorbele pline de venin spuse ca sa muste, privirile pline de subinteles - l-am preluat si l-am propagat in toate modurile comunicarii. Hate music, hate mails, hate attitude.

Si gresim cand nchidem ochii la un aspect destul de important pe care am sa vi-l prezint printr-o scurta poveste cu morala dureroasa:

“There once was a little boy who had a bad temper. His Father gave him a bag of nails and told him that every time he lost his temper, he had to hammer a nail into the back of the fence. “The first day the boy had driven 27 nails into the fence. Over the next few weeks, as he learned to control his anger, the number of nails hammered daily gradually dwindled down. He discovered it was easier to hold his temper than to drive those nails into the fence. “Finally the day came when the boy didn't lose his temper at all. “He told his father about it and the Father suggested that the boy now pull out one nail for each day that he was able to hold his temper. “The days passed and the young boy was finally able to tell his father that all the nails were gone. The father took his Son by the hand and led him to the fence. “He said, 'You have done well, my son, but look at the holes in the fence. The fence will never be the same. When you say things in anger, they leave a scar just like this one. “You can put a knife in a man and draw it out. But it won't matter how many times you say I'm sorry; the wound will still be there. A verbal wound is as bad as a physical one. “Remember that anyone with whom you come into contact is a human and all humans have value. “Anger has a deleterious effect on us all. Including our kids who observe their parents and others."

Si-acum ma voi intoarce la activitatea migaloasa de a bate cate-un cui in orgoliul meu prostesc, cu speranta ca nu veti inchide ochii si nu va veti ascunde in spatele unor vorbe spuse ca sa doara.



Sursa parabolei de mai sus.

Clientul nostru, stapanul nostru

Minunatia capitalismului, sintagma "clientul nostru, stapanul nostru" promoveaza mediul concurential si incurajeaza excelenta in servisare. Jongland cu cererea si oferta, actorii pietei - clientul si prestatorul de servicii si bunuri de consum, traiesc impreuna fericiti sub semnul universal al banului. Eu am banul, tu il vrei, ce stii sa faci pentru el?

Mi-aduc aminte de o scena dintr-un roman care mi-a mers la inima. O tanara rubiconda burgheza intra intr-un magazin cosmopolit de rochii. Patroana/vanzatoare ii sugereaza ce i se potriveste mai bine, insa clienta insista pe o rochie total nepotrivita, care ii etala valurile de grasime, in loc sa ii ascunda defectele, valorandu-i trasaturile placute ale fetei si decolteului. Patroana, cu principii si bun gust si-a construit o imagine favorabila si o reputatie impecabila prin clientela pe care a imbracat-o intotdeauna impecabil. Tinand la PR-ul boutique-ului, ii rupe clientei incapatanate rochia, foarte scumpa de altfel, de pe ea. Isi asuma riscul de a pierde clienta, distruge rochia, dar isi apara reputatia si imaginea. Mai departe de propria reputatie, aceasta incearca sa vanda ceva perfect potrivit clientului, mulat pe nevoile sale, nu orice, oricum. Incasarile nu erau unicul obiectiv... ci contributia pe termen lung la educarea clientelei, la promovarea calitatii si bunului gust.

Acum ca e moda sau orice alt ceva, serviciile pe care le cumparam ar trebui sa raspunda nevoilor noastre; sa ne imbrace pentru succes si evolutie.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu imi doresc pentru clientii mei solutiile optime. Nu vreau sa vand orice, oricum, doar de dragul de a emite inca o factura. Vreau ca orice bun si serviciu care pleaca din mana si mintea mea sa fie ceea ce merita clientul, nu ceea ce crede el ca i se potriveste.

Cand ma duc la doctor ii spun: "Domnule doctor, am o problema. Ma doare in gat." De multe ori gresim si emitem ipoteze... "Cred ca am racit. Probabil am o viroza." Sau mai rau. Ne tratam singuri si ajungem sa agravam boala pentru ca ne gresim diagnosticul.

Vreau sa vii la mine, dragul meu client si sa imi spui ce nevoi ai si sa ma lasi pe mine sa gasesc diagnosticul si tratamentul. Si atunci intr-adevar vei cumpara calitate si vei evolua. Daca in schimb vrei sa porti ca doamna din poveste o "haina" pe care o are toata lumea, dar nu ii intelegi rostul si utilitatea, atunci... esti inca unul care nu a inteles nimic. O sa ai ce-ti doresti, asa cum iti doresti, mai putin rezultatul final - performanta.

Nobel pentru literatura 2009 | Herta Müller

Premiul Nobel pentru literatura a fost adjudecat in 2009 de scriitoarea romana Herta Müller, emigrata in Germania in 1987, cand intra in vizorul Securitatii pentru legaturile sale cu scriitorii de limba germana din Aktionsgruppe Banat.

Teme precum comunismul si opresiunea individului sunt leitmotive in creatia literara Hertei Müller, autoarea fiind preocupata de realizarea unui portret realist al Romaniei sub comunism, vorbind despre dezradacinare si despre zbuciumul unei constiinte care vrea sa mentina pura intr-o lume a terorii.

Comitetul Nobel s-a exprimat in ceea ce o priveste pe Herta Müller: "concentratia de poezie si franchetea prozei sunt instrumentele prin care aceasta ilustreaza peisajul celor marcati de privatiuni." (in original: "with the concentration of poetry and the frankness of prose, depicts the landscape of the dispossessed.")

Premiul Nobel nu este singurul premiu obtinut de scriitoarea Herta Müller. In 1998, aceasta a primit pentru romanul "The Land of Green Plums" (trad. Taramul prunelor verzi) Premiul pentru literatura IMPAC Dublin. Autoarea spunea atunci:

"Am scris aceasta carte in memoria prietenilor mei romani care au fost ucisi sub regimul ceausist. Am simtit ca este datoria mea."

Printre alte premii castigate de Herta se numara si „Ricarda Huch", „Kleist", „Joseph Breitbach", Premiul pentru literatura Aristeion al Uniunii Europene, Premiul berlinez pentru literatura, Premiul Würth pentru literatura europeana.


Sursa

Locul II la Grand Spoof 2009- “Feriti-va de APA”

Sector 7 strikes again! Efectele nocive ale... Apei, poluata de prea mult marketing si publicitate, varsate in cantitati la fel de mari precum si bugetele alocate, i-au determinat pe Parintii Uniti in Lupta cu Apa (a.k.a P.U.L.A), ingrijorati pentru copii lor, sa realizeze un scurt material informativ despre pericolele asociate consumului de Apa.



Felicitari pentru premiu, am ras cu lacrimi vreo doua zile!

Gamer (2009)

Se pare ca anul 2009 este foarte prolific pentru filmele sci-fi. Tema generica a evolutiei tehnologice a omenirii este readusa intr-o alta abordare, deloc originala, dar previzibila si intuitiva, in Gamer - Jocul supravietuirii.

Daca controllerul ar fi mintea, daca ai putea sa joci Second Life cu personaje reale, daca ai putea sa ai un jucator al tau, din carne si oase - care sa omoare carne vie si sa faca sa curga sange adevarat - probabil ca ai trai in realitatea din Gamer.

Una peste alta, filmului ii lipseste savoarea. Ideea din spate e faina, dar nu produce fiori de extaz si adrenalina.

Nu prea am jucat eu multe shootere la viata mea, dar totusi am jucat cat de cat, astfel incat sa imi dau seama ca scenele din film nu prea se leaga cu game play-ul pe care doreau sa-l redea.

Anti-eroul (the villain) moare cam stupid pe la final, cam in acelasi timp cu terminarea bugetului.
Lipsit de umor, fad in scenele de actiune, pe mine filmul asta m-a facut sa-l trec rapid la film de duminica dupa-amiaza, cand vrei sa lenevesti si sa te uiti la ceva ultra-light.

Acestea fiind spuse, trailerul:

De sezon - Sistemul clientelar şi afilierea politică a trusturilor de presă

Potrivit principiilor democratice pe care le regăsim în Constituţia României şi care ar trebui să guverneze asupra statului român, separaţia puterilor în stat trebuie să funcţioneze!

Presa, considerată a patra putere în stat după legislativ, executiv şi juridic, ar trebui să fie acel observator ideal al evenimentelor de interes pentru masă. Sau, ar trebui măcar să nu fie părtinitoare şi să poarte coloratură politică.

Probabil unul dintre cele mai disputate subiecte din cadrul mijloacelor de comunicare în masă l-a constituit problema subiectivismului anumitor subiecte. În special în zona subiectelor politice şi mai ales în perioadele ce preced alegeri, fie că este vorba de alegeri prezidentiale, europarlamentare, parlamentare sau locale.

Este cu atât mai grav, cu cât, modul în care se consumă informaţiile emise de media şi însăşi consumul mediatic ce continuă să ia proporţii, a generat un clivaj între informaţiile necesare unui individ şi difuzia de mesaje (atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ).

Un economist ar spune că surplusul de ofertă şi deficitiul de cereri ne-au condus către inflaţie informaţională. Adăugând peste această suprasaturare cu informaţii, fenomenul persistent de agenda setting (“presa nu reuşeşte să le spună oamenilor ce să gândească, le spune cititorilor la ce să se gândească”) transformă media într-un “berbec de atac” pentru partide şi oameni politici.

Iar dacă lupta politică se mută din Parlament, Guvern şi sedii de partid, pe ecrane şi în titluri de ziare, dar nu mai e o luptă cinstită, ci de pe poziţii fixate în trusturi media, atunci putem considera că ne aflăm în faţa controlului politic asupra media şi în consecinţă în faţa unui sistem clientelar de afiliere politică. Indivizii intră într-adevăr într-o spirală a tăcerii – a tăcerii civice, a neimplicării în procesul democratic de vot. Fie se lasă influentaţi de bombardamentul mediatic şi consumă fără să filtreze informaţia primită (fenomen comun pentru populaţia rurală care depăşeşte 50% din populaţia României), fie devin indiferenţi şi rezistenţi la expunerea la mesaje cu conţinut politic.

În funcţie de interesele fiecărui patron de trust sau de orice fel de mijloc de comunicare, ştirea va suna altfel. Se ajunge ca orice fel de ştire, fie ea absolut neutră, să aibă puţin miez de propagandă în ea. Iată de ce în România întâlnim o cultură politică de supunere, deşi aspiraţional considerăm că avem o cultură politică participativă demnă de orice stat membru al Uniunii Europene.

Televiziunea Română a difuzat pe 23 septembrie 2007 un material obţinut cu ministrul în funcţie la acea vreme, Remeş, luând mită de la Gheorghe Mureşan. Un aspect delicat, tratat cu oarecare responsabilitate de cei de la TVR. Pentru că pentru prima dată în mulţi ani, o televiziune îşi respectă statutul de câine de pază al democraţiei, şi spune oamenilor ce se petrece realmente. Reacţia Clubului Român de Presă, care se vrea o instituţie liberă de cenzură şi care încurajează libera exprimare a fost total neaşteptată. În loc să sprijine TVR-ul, Cristian Tudor Popescu, preşedinte al CRP pune problema astfel: respectiva casetă era sau nu de interes public?

Din 2007 până în 2009, în prag de alegeri prezidenţiale, nimic nu s-a schimbat. Această anomalie prezentă în mass media românească este perpetuată drept moştenire dureroasă a fostului regim comunist.

Soluţia, utopică de altfel, este adoptarea unei legi care să dezbrace măcar formal mass media de coloratura sa politică, similar modului în care se face când este numit un Preşedinte; mai mult, dezvoltarea onestă a unui pachet de legi drastice împotriva mitei şi corupţiei.

Dar asta ar fi posibil cel mai probabil la Paştele Cailor, chiar în momentul în care plopul va face pere şi răchita micşunele, să-mi fie iertat!